Când se aprind luminițele în București? „Aproape 3.000 de instalații luminoase, care utilizează tehnologia LED pentru un consum eficient, vor împodobi zone precum bd. Magheru, Piața Universității,
Primarul Andrei Volosevici a anuntat data la care vor fi aprinse luminile de sarbatori, in Ploiesti. Spre deosebire de anii precedenti, cand municipalitatea invita ploiestenii sa participe la festivitatea de aprindere a luminilor, organizata in centrul orasului, de data aceasta, evenimentul nu va fi dublat de momente artistice.
Cand este finala Chefi la Cutite 2022 Târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii se va deschide pe data de 26 noiembrie 2021 şi tot atunci vor fi aprinse şi luminţele de sărbătoare care au fost instalate în tot Bucureştiul. La Târgul din Bucureşti pot merge persoanele care au certificat verde, oricând în intervalul 10:00 - 21:00.
Primăria Municipiului București a transmis când se vor aprinde luminițele de Crăciun de anul acesta, care au fost montate pe marile străzi și în zone importante. Startul sărbătorilor de iarnă va fi dat vineri, 26 noiembrie 2021. Cei prezenți la aprinderea decorațiunilor specifice acestui sezon vor asista la eveniment începând cu ora 18:00.
Ziua Națională a României va fi marcată, marți, de la ora 12.00, la Ploiești, în apropiere de Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, pe durata manifestărilor urmând să fie oprită circulația rutieră în zonă. Primarul Andrei Volosevici a anunțat că aprinderea luminițelor va avea loc tot pe 1 Decembrie, la ora 18.00.
Primăria Bistrița va aprinde luminițele de sărbători în oraș la data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, a anunțat miercuri primarul Ioan Turc. "În data de 30 noiembrie, la ora 18:00, vom avea deschiderea iluminatului festiv de sărbători. În ceea ce privește iluminatul festiv, a fost semnat contractul de închiriere pentru elementele care vor decora […]
qMyugW.
cand se aprind luminitele in ploiesti 2021